Operațiunile zilnice cu numerar ale debitorilor executați pentru datorii către bugetul statului vor fi limitate mai strict pentru debitorii în cazul cărora ANAF a inițiat proceduri de executare, prevede un proiect de ordonanță pregătit de către Ministerului Finanțelor. În practică, debitorii executați pentru datorii la buget folosesc la maxim plățile în numerar pentru a evita sistemul bancar unde au poprire de la ANAF, arată Finanțele.
Consiliul de stabilitate financiară al Franței a anunțat că va înăspri curând limitele privind expunerea băncilor la companiile franceze cu datorii mari, transmite Reuters.
Guvernele în căutare de popularitate, inclusiv în România, adoptă măsuri care afectează băncile și avantajează în mod nedrept marii proprietari de imobile, scrie Beata Javorcik, economista-șefă a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) într-o opinie publicată de Financial Times.
Guvernul de la Roma analizează acordarea de garanții de stat băncilor, pentru amânarea plății datoriilor de către firme și persoane fizice, pe fondul problemelor economice provocate de epidemia de coronavirus, una dintre cele mai grave din lume, transmite Reuters.
Datoriile gospodăriilor americane au crescut în perioada iulie-septembrie 2019 pentru al 21-lea trimestru consecutiv, în condițiile în care mai multe gospodării au contractat credite pentru a cumpăra case sau pentru a-și refinanța actualele ipoteci, arată un raport publicat miercuri de Banca Rezervei Federale din New York, transmite Bloomberg.
Plafoanele sub care ANAF nu va mai trece direct la popriri pe conturile firmelor și populației, pentru recuperarea la stat a unor sume datorate, vor fi majorate semnificativ, informație prezentată de Profit.ro din luna mai. Ordinul de președinte ANAF a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial. Pentru firme mari, plafonul urcă de la 3.000 de lei la 40.000 de lei, pentru mijlocii de la 1.500 lei la 40.000 de lei, pentru firme mici de la 500 lei la 10.000 de lei, iar pentru persoane fizice de la 100 de lei la 2.000 de lei.
ANAF urmează să-și dezvolte un sistem informatic “e-Popriri”, care va face posibilă ridicarea rapidă a poprilor instituite de ANAF pe conturile bancare ale firmelor și populației cu datorii către stat. “e-Popriri” va fi utilizat Direcția Generală de Reglementare a Colectării Creanțelor Bugetare și va viza schimbul de informații intre ANAF, organele fiscale centrale competente și instituțiile de credit, în ceea ce privește înființarea, suspendarea, continuarea și ridicarea măsurilor de executare silită prin poprire bancară.
Plafoanele sub care ANAF nu pune poprire pe conturile firmelor și populației, pentru recuperarea la stat a unor sume datorate, vor fi majorate semnificativ, informație prezentată de Profit.ro încă din luna mai. Pentru firme mari, plafonul urcă de la 3.000 de lei la 40.000 de lei, pentru mijlocii de la 1.500 lei la 40.000 de lei, pentru firme mici de la 500 lei la 10.000 de lei, iar pentru persoane fizice de la 100 de lei la 2.000 de lei, prevede un proiect de ordin emis de președintele ANAF.
ANAF nu va mai pune poprire pe conturile bancare ale persoanelor fizice pentru datorii către stat mai mici de un anumit cuantum, aceeași facilitate urmând să fie introdusă și pentru firme, conform surselor Profit.ro.
Guvernul din Georgia a decis să anuleze datoriile bancare ale peste 600.000 de cetățeni din această țară care se aflau pe ''lista neagră'' a rău-platnicilor, a anunțat premierul Mamuka Bakhtadze într-o conferință de presă, informează EFE.
Legea care permite ca datoriile salariaților reținute la angajator să nu mai fie executate și la bănci, prin conturile de salarii, blocată de Guvern printr-o contestație, este neconstituțională, au decis astăzi judecătorii Curții Constituționale.
Guvernul a blocat Legea care permite ca datoriile salariaților reținute la angajator să nu mai fie executate și la bănci, prin conturile de salarii, contestând documentul la Curtea Constituțională, conform informațiilor Profit.ro. Legea fusese aprobată de Parlament cu argumentul că modul abuziv de executare silită a veniturilor persoanelor fizice determină drame familiale ca urmare a reținerii integrale a banilor. UPDATE Informația Profit.ro a fost confirmată de Guvern.
Executorii judecătorești vor trebui să se asigure că veniturile obținute din contracte de muncă nu vor mai fi poprite la bănci dacă datoriile pentru care au fost emise titluri executorii au fost reținute la angajator. Măsura a fost aprobată astăzi de Parlament și reprezintă o reacție la faptul că, frecvent, prin blocarea conturilor, sunt executate toate veniturile unei familii, deși legea interzice acest lucru.
Dinamica prețurilor locuințelor din China și a creditului atrage atenția guvernatorului băncii centrale din această țară. Zhou Xiaochuan spune că este atent la creșterile cotaților din imobiliare și că are în vedere măsuri pentru a promova o piață de real estate sănătoasă.
Recuperatorii de creanțe nu mai au voie începând de astăzi să caute un datornic la locul de muncă sau să îl deranjeze noaptea și nici să lipească pe ușa apartamentului sau blocului acestuia notificări ori somații, dacă nu reprezintă acte de procedură cerute de executorul judecătoresc. Recuperatorii vor avea dreptul să intre în legătură cu un datornic doar între orele 09-20, dar fără agresivitate.
Veniturile obținute în baza unui contract de muncă nu vor mai putea fi poprite de către bănci, urmând ca datoriile pentru care au fost emise titluri executorii să fie reținute la angajator. Măsura va fi discutată în această toamnă de către Parlament și reprezintă o reacție la faptul că, frecvent, prin blocarea conturilor, sunt executate toate veniturile unei familii, deși legea interzice acest lucru.
Legea care dă posibilitatea românilor să arunce pe masa bancherilor cheile imobilelor pentru care rambursarea împrumutului a devenit o povară a fost promulgată și are cale liberă – prin Monitorul Oficial - către piață. Încrâncenarea băncilor de a respinge această lege dă percepția unei victorii a debitorilor, însă de fapt pentru ei este o lege cumplită.
Refuzul băncilor de a accepta restructurarea creditelor va duce la un acord politic internațional pentru tăierea datoriilor suverane, susține Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administrație al BNR. El crede că va fi creată o formulă după modelul Clubului de la Paris și Clubului de la Londra.
Comisia Europeană (CE) a criticat din nou proiectul de lege privind darea în plată, în raportul de țară publicat vineri, considerând că adoptarea în forma actuală ar reprezenta un risc sistemic pentru sectorului financiar-bancar, cu implicații asupra întregii economii.
Să fabrici bani din nimic, să extragi rentă de la cei productivi, să induci semnale false în economie, să umfli baloane speculative în piețele financiare, să-i nenorocești cu inflație pe cei mai vulnerabili dintre lucrători, să-i împovărezi cu împrumuturi nesustenabile pe cei (care se cred) diamici și apoi să te salveze statul și banca centrală când se va fi prăvălind peste tine muntele de datorii pe care singur l-ai construit. Aceasta este povestea băncilor la început de secol XXI. Este o rețetă de păstrat?
Izbăvire pentru datornici și răspundere pentru băncile care au alocat greșit capitalul. Doar o promulgare prezidențială și românii împovărați iremediabil de datorii vor putea ieși de sub incidența acestora fără a fi urmăriți pe vecie de creditori la toți angajatorii, controbăindu-li-se prin toate conturile.
Repudierea creditului prin predarea imobilului ipotecat este considerată drept unica soluție pentru un contract de împrumut oricum sortit eșecului, de către unii debitori, în timp ce alții fac eforturi să se achite de obligații. "Dacă o să-mi permit financiar, o să continui să plătesc", spune cumpărătoarea unei garsoniere pe vârful bulei imobiliare.
Un român a luat o casă pe credit. Apoi a venit criza și nu a mai putut să plătească ratele. Și-a pierdut casa. Dar asta nu este tot. Omul nostru încă datorează băncii o sumă mai mare decât cea împrumutată, chiar dacă a pierdut tot. O datorie pe care, cel mai probabil, nu o va putea achita niciodată.
Rusia are începând de ieri propria lege a falimentului personal. Guvernatorul adjunct al băncii centrale anticipează că 500.000 de datornici vor apela imediat la actul normativ.
Stingerea datoriilor prin executarea garanțiilor, indiferent de valoarea obținută, va crește costul viitoarelor credite ipotecare, atât prin riscurile mai mari pe care și le asumă băncile, cât și prin cheltuielile pe care băncile va trebui să le angajeze pentru valorificarea imobilelor, reclamă bancherii, respingând la unison aplicarea retroactivă a practicii de dare în plată.